Toată lumea era atât de drăguță. La fel și poliția. Ei sunt așa de politicoși, eleganți. Păreau niște gardieni viteji ai unui vechi regat. Foarte frumoși, arătoși și foarte politicoși, pentru mine. Nu știu dacă voi sau cineva are orice altă experiență, dar pentru mine, foarte bună. Deci, eu chiar am scris o poezie pentru ei.
Deci, eu v-am spus deja povestea, corect? Nu, nu, nu povestea aceasta, dar mi-am propus să vă spun ceva. Da, da, da, îmi amintesc. El lucra, iar apoi eu am plecat, am plecat în altă parte să învăț mai multe despre elicoptere. Și el a rămas unde era, pentru că nu trebuia să meargă cu mine și el a învățat rapid. El chiar dormea pilotând. Când dormea, pilota. A exersat tot timpul acasă, fără elicopter. Deci, el a învățat foarte repede și chiar a devenit un inspector pentru piloții noi. Corect? Înainte, nu? Da, da. Și acum, el lucrează într-o zonă diferită. Nu vreau să dați prea multă atenție acelui tip. Lăsați-l în pace. Lăsați-l în pace! Apropo, el este căsătorit. Și este un băiat bun, un soț foarte credincios, deci nici nu vă gândiți. Vă cunosc, dragilor, vă plac piloții. La fel și mie. Dar nu toți piloții sunt la fel de arătoși cum credeți voi, numai eu arăt bine, dar sunt numai pe jumătate pilot.
Nu am putut continua să zbor. Mi-ar plăcea. A trebuit să părăsesc zborul de afară pentru a zbura în interior, pentru mai multe beneficii pentru toată lumea. Eu ador zborul. Era atât de frumos să fii acolo sus, nimeni nu te deranjează, nu te poți gândi la nimic cu excepția a ceea ce este în fața ta. Și în fața ta de asemenea, totul este liber. Doar să fii atent la liniile electrice. Uneori pe vreme cețoasă, dacă zbori prea jos și nu acorzi atenție, atunci „sayonara” (la revedere). Eu aproape am murit odată zburând, pentru că motorul kaput, s-a stricat. Din fericire, noi mai aveam un motor. Sunt două motoare, deci cu un motor am aterizat, dar am aterizat de urgență. Dealul era așa, nu ca pământul, plat, am aterizat așa. Oh! Noroc că instructorul meu a fost langă mine, așa că a preluat el, dar faţa lui era foarte verde. A fost pe-aproape. El are copii și soție, el nu putea muri aşa simplu. Eu puteam. Dacă m-aș întoarce în acel moment, atunci nu ar trebui să-mi fac griji despre orice altceva în zilele noastre. Bine, asta este. Asta este. Deci, dacă îl vezi, spune „bună”. Sunt sigură că își amintește de mine. Poate nu. Arată-i Supreme Master TV, „Acolo este Ea, ți-o amintești? Arată mai în vârstă acum. ”
L-am cunoscut când eram mai tânără. El m-a invitat la palat. Dar când am mers prima dată acolo, m-am dus să mă uit la palat, stăteam doar afară și deodată toate camerele de luat vederi s-au întors spre mine. Sute! Oh! Și atunci eu m-am speriat. Și apoi ne-am dus acasă. Și când el a spus: „Veniți mâine la palat”, mi-am amintit de scena aceea și atunci eram speriată. Nu am mai vrut să merg, atunci.
După aceea, am locuit în Thailanda, iar el mi-a cerut numărul. Nu știu dacă a sunat sau nu pentru că am uitat să-i dau numele meu, deoarece ei mă știau doar ca Maestra Ching Hai, ei nu știau celălalt nume al meu. Deci, în fine, probabil au spus: „Nimeni așa nu locuiește aici. Nu există un astfel de nume în casa noastră.” Nu răspund la telefon în mod normal, oricum. Când ei au răspuns, probabil au spus: „Proprietarul nu este acasă” sau, „nu avem această persoană”. Nu știu. El s-a dus în Thailanda curând după aceea, pentru a vizita Thailanda. Probabil s-a gândit că eram o prințesă, așa că s-a dus la palat, dar ei doar au văzut alte prințese. Eu nu am fost acolo. Dar el știa numărul. Am locuit pe terenul de golf, iar eu i-am dat numărul acela de telefon. Nu contează, am uitat, oricum, oricum. Un prieten vechi, de mult timp, mult, mult timp prieten vechi. El nu-și amintește, dar eu îmi amintesc. Aceasta este problema.
Nu contează. Am trăit în Monaco înainte. Nu mă refer la această viață, altă viață, ca prințesă. Dar nu vorbesc despre asta, mă enervez. Dar toți m-au tratat acolo regește. Când locuiam acolo în orice hotel, m-au tratat atât de bine. De aceea, eu vă tratez bine acum, din cauza amintirii frumoase din Monaco. Vreau să răsplătesc prietenia și bunătatea oamenilor. Ei m-au numit „prințesă!” Nici măcar nu m-au cunoscut. M-am dus la restaurante și am mâncat și toate acestea cu toți discipolii. Au spus prințesă aşa, prințesă pe dincolo. Am spus: „Nu sunt o prințesă”. Apoi ea a spus: „Nu contează.” Proprietarul restaurantului a spus: „Nu contează, Tu ești printesa mea.” Am spus: „În acest caz, mulțumesc”. Și atunci, când am comandat un taxi sau ceva, ei mereu au crezut că sunt o prințesă. M-au numit prințesă încolo, prințesă încoace. Și întotdeauna am spus, „Nu”. Un șofer de taxi monachez, el are o casă în Monaco, și nu este un șofer normal de taxi. Și l-am chemat să vină pentru că acolo eu nu am condus. Și apoi el a venit și m-a luat. Prima dată el a venit cu un taxi normal. A doua oară a venit cu cel mai bun Mercedes al său, alb și mare. Am spus: „Oh! Unde este celălalt taxi?” El a spus: „Nu, acesta este pentru Tine, prinţesă.” Așa a spus el.
Șoferii de taxi, mă plac. Eu am afinitate bună cu taximetriștii cumva. Mașina frumoasă pe care o avea, Mercedesul, alb și curat și nou și spațios, propria mașină. El nu a adus taxiul. Era într-adevăr un monachez. Caracteristica sa specială. Și a spus că este un monachez, născut acolo și originar de acolo. El mi-a vorbit în franceză și am spus că engleza era de preferat. Limba mea era blocată, multă vreme nu am vorbit franceză. Deci, el a vorbit engleza cu mine. Ei sunt oameni foarte educați în Monaco. Și când am mers prima dată acolo, am spus oamenilor care lucrează în restaurantul hotelului: „Puteți să îmi spuneți care dintre voi este monachez? Aș vrea să întâlnesc oamenii adevărați monachezi.” Și ei au spus: „Nu sunt monachezi care lucrează în Monaco.” Ca și cum toți sunt prinți, ei nu au nevoie să lucreze. Doar străinii merg acolo să lucreze. Este adevărat? (Da.) Este adevărat. El nu știe nimic. Bărbații, nu știu prea multe. Așa că am continuat să caut monachezi, pentru a vedea cum arată. (De asemenea, nu sunt originară din Monaco.) Nu ești? Tu ești franceză? (Da.) Dar locuiești în Monaco? (Da.) Da? (Locuiesc lângă Monaco.) Lângă Monaco. (Eu nu sunt din Monaco.) Înțeleg, înțeleg.
Când am fost la Monaco, era dificil de găsit un apartament sau orice pe termen scurt, așa că am locuit lângă el. Odată, am cunoscut un monachez, care lucra într-un restaurant. Ea a adoptat un copil Aulacese (Vietnamez) chiar. Foarte frumos, foarte amabil. Nu știu monachezii, pentru că atunci când te duci la Monaco, crezi că toți sunt monachezi. Nu este adevărat. Sunt toți străini, toți bogați și faimoși cei care locuiesc acolo. Cei bogați și puternici locuiesc acolo, cu iahturi și elicoptere parcare pe iahturi, parcare sau ceva de genul. Deci, când am fost eu acolo, și ei credeau că eu eram bogată și puternică, așa că m-au tratat foarte frumos. Nu monachezii, rareori îi poți întâlni pe ei. Sunt toți străini, din alte țări.
Oh, Doamne! Unde sunt Buddha? Ne întoarcem la ... Vă voi citi povestea Lordului Mahavira. Este aproape ... Oh, este aproape gata? Aproape că s-a terminat suferința, Suferința Lui, Karma Lui a durat, pe parcursul celor 12 ani de practică, dar mai sunt câteva mai târziu cu învățăturile Sale. Și când El a realizat deja iluminarea completă, alte învățături mai târziu. Bine. Acum, aceasta este o altă poveste - El a eliberat-o pe Chandana. Este „Eliberarea lui Chandana.”
Înainte, cand eu eram la un nivel mai jos, am fost în Franța, la o casă din Franța, în munți, în timp ce căutam un ashram pentru europeni. Deci, eu am locuit într-o casă. Înainte de acea casă, eu nu am avut nicăieri, sau cineva în apropierea locului unde erați voi și unde noi am fost acum atunci, așa că a trebuit să locuiesc într-un hotel. Și ei au fost atât de drăguți cu mine, atât de drăguți, tot timpul. Orice mi-aș fi dorit, a venit imediat. Și am rămas acolo. Am fost foarte bolnavă. Chiar dacă eram bolnavă, erau programări deja pentru a pleca în Franța să caut case. Și în Franța, eu nu am văzut niciun hotel care era lângă mare. Pe atunci, eu nu știam mult despre acea parte a Franței. Și eu am trecut pe lângă Monaco acum mult timp, când am făcut prezentarea de modă peste tot. Am trecut pe lângă Monaco iar șoferul meu mi-a prezentat: „Mergeţi să măncaţi cușcuș la discoteca deținută de prinț”, pe atunci. Deci, ne-am dus acolo și am văzut că a fost o zonă foarte frumoasă și este ușor să găsești un hotel lângă mare.
Eu eram bolnavă la vremea aceea ... Dar chiar și bolnavă, eu tot am mers să caut un ashram și case în Franța la acea vreme. Noi am rezervat un hotel și eu am locuit într-o cameră mică dar cu fața spre mare. Și apoi după câteva săptămâni, tusea mea s-a oprit. În fiecare zi, eu am coborât la bar, am băut ceva suc, amestec de sucuri, suc de fructe, fără alcool, şi atunci m-am făcut mai bine, așa rapid, în doar câteva săptămâni. Deci, câțiva ani mai târziu, noi aveam un ashram și o casă, dar ori de câte ori sunt bolnavă sau mă simt foarte sufocată cumva, în acea zonă uneori ... Nu este zona, uneori este doar karma care vine prea copleșitoare, mă îmbolnăvesc. Tuse sau foarte incomodă, de tot felul și mă întorc și la acel hotel. Încerc să obțin aceeași cameră și privesc marea. Respir zilnic și cobor, beau suc. Și ies afară, iau o pizza vegană sau ceva și revin și beau sucul acolo. Și mă fac mai bine rapid.
Dar ei sunt atât de drăguți. De fiecare dată când vin, ei mă văd tușind din nou, ei vor spune: „Du-te ia asta, ia asta pentru Ea, repede.” Știți, băieții de serviciu care îmi aduc bagajele în camera mea, spun: „Du-te ia asta pentru Ea, asta pentru Ea. Sună doctorul.” Ei sunt automați. Eu nici nu am spus nimic încă. Ei spun: „Du-te cumpără Verveine”. Ceva de genul, ceaiul pentru tuse, și: „Adu doctorul. Adu-i sucul. Ei îi place acest tip de suc, genul acela de suc.” Ei au chiar un cocktail (fără alcool) numit după mine. Celălalt nume, nu numele Maestrei voastre. Ei mi-au spus: „Acesta este cocktailul Tău, cu numele Tău acum. Noi îi vom da numele aşa.” Asta mi-au spus ei, dar nu am rămas destul de mult acolo ca să știu dacă îl vor tipări sau nu în meniu. Sau poate ei l-au tipărit, este prea lung, am uitat. Așa sunt de amabili. Desigur, și eu am fost foarte amabilă cu ei. Eu am arătat întotdeauna respect valetului sau băieților de serviciu, chelnerului, chelneriței și eu le dau sfaturi bune, din dragoste și respect. De Craciun le-am cumpărat cadouri. Fiecăruia, întregului hotel, fiecăruia, un mic cadou, cutii de ciocolată (vegane), ceva de genul sau bomboane (vegane).
Chiar dacă eu nu trăiesc în hotelul acela, ori de câte ori îi văd, ei mă văd, ei sunt foarte, foarte fericiți, fericiți. Și noi facem multe glume. Ei sunt foarte amuzanți cu mine. Ei sunt serioși cu alți clienți, dar cu mine, ei glumesc ca prietenii vechi. Ei vorbeau împreună și eu am ieșit din hotel, am spus: „Ce faceți dragilor? Mă vorbiți pe la spate?” Doar ca glumă. Ei au spus: „Nu, nu. Nu, noi vorbeam despre acest tip. El are un tatuaj, știți Dvs. unde.” Eu am spus: „Nu știu unde. De unde să știu eu?” Eu tocmai am făcut o glumă. Eu am spus: „Nu știu unde, dar şi eu am ceva.” El a spus: „Este un loc secret. Dvs. nu puteți vedea.” Am spus: „Desigur, eu nu vreau să-i văd tatuajul, indiferent dacă este secret sau nu. Am și eu ceva secret.” Și apoi mi-am ridicat pantalonii un pic: „Iată!” Doar glumeam. Nu este nimic acolo. Era doar un pic de cicatrice poate de țânțar. Am spus: „Iată!” Și ei toți râdeau împreună, așa că a ieșit managerul și a spus: „Ce se întâmplă aici?” Am spus: „Nimic, nimic. Noi tocmai comparăm tatuajele pentru a vedea cine este mai bun, și în ce poziție pe corp.” Și ei, de asemenea, toți râdeau împreună. Este o amintire bună.
Nu am avut niciodată amintiri rele din Monaco, deloc. Chiar o dată, ei mi-au cumpărat o mașină nouă. Nu știam cum să o conduc. Am condus, dar a fost prea rapidă, mai repede decât credeam. Și apoi am zgâriat ceva sau nu știu ce am făcut, am zgâriat-o sau nu, apoi m-am oprit pe o parte, așteptând poliția. Și chiar și poliția a fost atât de drăguță că a trebuit să cumpăr unele prăjituri (vegane) să îmi cer scuze mai târziu pentru că i-am facut să muncească degeaba. Toată lumea era atât de drăguță. La fel și poliția. Ei sunt așa de politicoși, eleganți. Păreau niște gardieni viteji ai unui vechi regat. Foarte frumoși, arătoși și foarte politicoși, pentru mine. Nu știu dacă voi sau cineva are orice altă experiență, dar pentru mine, foarte bună. Deci, eu chiar am scris o poezie pentru ei. La Crăciun, le-am dat niște bomboane (vegane). Ții minte? (Da.) Ați dus toate ciocolatele (vegane) la ei. Ba chiar s-au îngrijorat pentru că nimeni vreodată nu a dat bomboane de ciocolată poliției înainte. Bănuiesc ca s-au speriat că poate că noi i-am mituit, așa că nu au îndrăznit să cumpere lucruri pentru poliție. Le-am cumpărat eu și apoi ei l-au întrebat pe el, ei au crezut că eu nu vorbeam franceză și l-au întrebat: „De unde ai furat ciocolata?” Pentru că atât de multă, atât de multă și el le-a spus: „Nu, noi am cumpărat-o în Carrefour, puteți suna și întreba acum.” El era furios. Cum pot ei să creadă că noi, Maestra lui, a furat ciocolatele? El era puţin supărat, puțin. Tonul lui nu era atât de prietenos. „Sunați și întrebați acum. Noi le-am cumpărat în Carrefour chiar acum.” A fost atât de amuzant. Atunci poliția a renunțat, pentru că el părea puternic și înverșunat, temător. Modul în care el s-a comportat, poate că energia lui tocmai a ieșit: „Ham!” Și poliția a renunțat, gândindu-se: „Oh, nu vă încurcați cu acești oameni.”
Vai! Imaginați-vă, el glumește, pentru că ce fel de persoană fură ciocolată și o duce poliţiei? Dacă furi ceva, alergi cât mai departe de poliție, nu-i aşa? Sau o aduci chiar în fața sediului central al poliției și o prezinți! Și spui: „Crăciun fericit, An Nou Fericit.” O cutie pentru fiecare. Am numărat, 300 și ceva. Și apoi ei s-au întors și au spus: „De unde ați furat toate aceste ciocolate?” Poate el a făcut doar o glumă. Dar poliția, ei nu glumesc aşa evident. Glumesc în felul poliției, foarte serios. „De unde ați furat toate aceste ciocolate?” Poate el a râs în interior: „Ha, ha!” Dar noi nu am văzut râsul lui din interior. Și acest tip s-a supărat puţin. El a spus: „Nu, noi nu am furat nimic! Noi le-am cumpărat de la Carrefour-ul de acolo. Sunați acum și întrebați.” Corect? Ai spus așa. Deci, poliția, „În regulă”. El a crezut că noi nu avem umor, deci el nu a vrut să aibă de-a face cu acest tip de oameni. Deci, el a spus: „În regulă, adu-o acolo.”
Și atunci eu l-am întrebat pe șef, am avut o scuză: „Ultima dată te-am deranjat atât de mult și eu sunt doar un musafir în țara ta. Vă rog, permiteți-mi să vă dau niște ciocolată (vegană) pentru fiecare dintre voi, pentru că lucrați din greu tot anul și nu știu dacă cineva vă mulțumește, deci noi vă mulțumim.” Și el a spus: „Bine”. Și cealălalt polițist îmi știa numele. Unul dintre polițiști știa numele meu din cauza problemei cu mașina. Dar nu s-a întâmplat nimic pentru că eu oricum am asigurare, doar zgâriată. Nici măcar nu am văzut mașina care a fost zgâriată. Deci, șeful mă știa pe mine deja, pentru că el s-a ocupat de mine înainte. Când mașina a avut probleme, noi am adus mașina înăuntru și el m-a întrebat, pentru că nu a fost transferată pe numele meu încă. El a spus: „Ați furat această mașină? Da sau nu?” Deci, eu am spus: „Nu, domnule!” Foarte tare, la fel de tare ca el. Deci, el știa deja, să nu se pună cu mine. Mai târziu, a știut că este adevărat, eu nu am furat-o, deci a avut mai mult respect pentru mine. Deci, când am cerut permisiunea de a da ciocolata, el a spus „bine” imediat. Foarte fericit.
Și, la fel, înainte, le-am cumpărat niște gogoși (vegane), așa ceva. Am auzit că poliției îi plac lucrurile dulci precum gogoșile, așa că am cumpărat multe. (Numai în America.) Doar în America? (În Franța, nu.) În Franța, nu? În Franța, ce le place? (Brânza.) Brânza! Oh! Oh! Eu nu am știut. (Vin.) Vin! Oh, da, am și ceva șampanie (fără alcool). Și când am adus-o, ei au spus: „Oh, noi glumeam doar ”. Am spus: „Ce! Nu v-am văzut glumind. Am crezut că sunteți serioși, așa că am cumparat-o acum. Nu o pot da înapoi.” Deci, eu am deschis totul și toată lumea a văzut-o deschisă, și au spus: „Bine”. Poate că ei au dat-o copiilor mai târziu, Nu știu. Dar tocmai am plecat și am spus: „Mulțumesc. Slavă Domnului că mi-ați acceptat scuzele.” Și atunci unii dintre ei m-au cunoscut și mai târziu, cand am adus ciocolatele de Crăciun (vegane), șeful era deja bine.
Iar celălalt tip, poate intendent sau altceva, poate sub-șef, ceva, m-a intrebat: „Care este numele Dvs.? Trebuie să vă cunoaștem numele. Cine dă?” Am spus: „Îmi cunoști numele. Am un dosar aici.” Iar celălalt, inspectorul poliției i-a spus: „Eu îi cunosc numele Ei.” Și a spus pe litere numele pentru tipul acela. Așa că am spus: „Vedeți? Sunt bine cunoscută aici. Sunt bine. Nu vă faceți griji.” Și toți mi-au dat drumul. Sunt o poliție foarte prietenoasă, foarte, foarte prietenoasă. Poliția de acolo este poate mai stresată decât în altă parte pentru că Monaco este mic. Și toată lumea merge acolo cu mașini strălucitoare și VIP-uri importante, deci sunt foarte, foarte atenți. Și dacă te duci acolo pe bicicletă, motocicletă, trebuie să îți verifice ID-ul, tot. Chiar și medicii, merg pe biciclete pentru că există prea mult trafic. Mai ușor pentru ei să facă zigzag prin trafic și apoi ajung mai repede la pacienții lor. Și chiar şi atunci, chiar dacă ei îi cunosc deja, trebuie să verifice ID-ul, din cauza protecției orașului, a țării. Deci, acolo ei spun că nu există nici o crimă, nici tâlhari, nimic nu se întâmplă, toată lumea este foarte în siguranță acolo. Este faimos pentru faptul că este sigur, asta mi-au spus. Eu eram în siguranță acolo oricum tot timpul. Am mers peste tot singură. Nu aveam nevoie de atâția paznici de diamante acolo. Ei îi numesc paznici de diamante. Nu sunt sigură cât diamant este. Într-o zi voi testa. Poate doar fidea realizată în formă de diamant.
